luni, august 11, 2014

GÂNDURI DE VARĂ

Astăzi, 11 august, aproape de mijlocul lunii gustar, mi-a venit un dor să înșir câteva mărgăritare pe paginile blog-ului personal. A trecut vara cu ale ei și din lipsă de timp, nu am scris măcar câteva rânduri. Iar astăzi fiind în oaza mea de liniște și relaxare, profit de acest lucru.
Trecut-a iunie, trecut-a iulie și uite așa au fost 2 luni de muncă, stres, pe alocuri cu momente frumoase, evenimente plăcute și surprize. Iar astăzi uit de toate, pentru că s-a început mica mea vacanță. Nici acum nu îmi vine a crede, că nu mai sunt elevă sau studentă, să mă bucur de vacanțele de vară, știind că în toamnă încep iarăși studiile. În septembrie se împlinește un an de zile de când sunt angajată în câmpul muncii, dar mi se pare că a trecut o viață. Un an de zile – atâtea evenimente, oameni noi, prieteni noi, experiență acumulată, călătorii, muncă zilnică, dosare aranjate, clipe plăcute, surprize. Și parcă mai ieri am absolvit facultatea și aveam diploma de licență în mână. Puțini din cei ce își termină studiile, găsesc un loc de muncă pe placul lor. Personal îmi place ceea ce fac, uneori nu mi-aș imagina cum ar trece ziua, dacă nu aș fi la serviciu și nu mi-aș îndeplini atribuțiile.
Munca este muncă, satisfacția din timpul muncii este și ea necesară, însă partea cu odihna este cea mai interesantă. Să trecem la vara răcoroasă de anul acesta, care a trecut ca o pană în zbor. Au fost multe zile ploioase, posomorâte, care le putem recupera în luna august cu câteva săptămâni caniculare. O vară plină cu de toate – soare darnic, stropi de ploaie, fructe și legume proaspete, dimineți răcoroase, zile toride, nopți înstelate cu lună plină.
Povestea mea de vară începe într-o duminică seara, în ziua de 1 Iunie, când se sărbătorește Ziua Internațională a Copilului. Chiar dacă am trecut de vârsta copilăriei, în esență, copilul din mine este cel care mă determină să zâmbesc la razele soarelui, să fac lucruri năstrușnice fără să mă gândesc la ceea ce va urma, să mă pot bucura de tot ceea ce mă înconjoară. Copilul din mine știe să iubească, să dăruiască, să creadă că fiecare om are ceva bun în el, să creadă că nu există probleme prea mari pentru mine, că am curajul să le înfrunt și că mă pot bucura de lucrurile mărunte. 
A urmat o perioadă în care am participat la seminarii, team-building, ședințe, vizite de monitorizare, a fost deschis sezonul nunților, al aniversărilor, deci m-am bucurat din plin de momente minunate. Am îmbinat munca cu odihna, utilul cu plăcutul, zilele petrecute la birou cu ieșirile în natură.
M-am bucurat împreună cu scumpul meu frate la Balul de Absolvire. Atât de repede au trecut anii, căci acum l-am văzut deja și absolvent al liceului. L-am văzut împlinind și frumoasa vârstă de 19 ani, când trebuie să facă deja alegeri corecte în viață și să-ți găsească singur un rost. Party-ul cu fetele de ziua mea de naștere a fost unul deosebit. Aceasta înseamnă să ai prieteni adevărați, prieteni care să te surprindă, să-ți fie alături în momente de fericire și de grea încercare.
Trăiască Vara anului 2014! Vara în care mai mult ca niciodată nu aș dori să plec de acasă, vara în care vreau să-mi văd părinții sănătoși și să-i am alături mereu, vara în care m-am simțit bine cu prietenii mei, vara în care mi-am revăzut după câțiva ani mătușa din SUA, vara în care am văzut cum timpul se scurge foarte repede – Olesea, verișoara mea deja a adăugat a 8-a floare în buchetul vieții, Ema, finuța noastră are deja vârsta de a merge la școală – 7 ani, fratele meu a absolvit liceul. Și când mă gândesc că parcă mai ieri erau toți mici și acum îi văd așa mari, cu propriile dorințe și păreri, cu caractere deja formate.
Toate au fost bune și frumoase, dar ar fi fost loc și de mai bine. Se simte lipsa, lipsa persoanei dragi, se simte acea absență de nedescris și dorul din inima unei persoane în așteptare.

Vara trece, însă dragostea rămâne.

Vara trece, însă prietenii și cei dragi rămân alături.

Vara trece, însă în inima mea va rămâne o veșnică și nemărginită vară, o vară a amintirilor.

Sunflowers


Special for me

My 23th Birthday

My lovely family

Sunflowers and my friends

Party with my Girls


Happy Birthday to my Brother!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu