miercuri, ianuarie 11, 2012




Memories 2011

  A mai trecut un an din calendarul vietii noastre… Un an binecuvantat de Dumnezeu, un an bogat in roade, un an plin de realizari frumoase, dar si de incercari, suferinte, dezamagiri... Totusi ii multumesc Domnului pentru toate, pentru bune si rele, pentru ca ne-a tinut in viata pe mine si familia mea, ne-a pazit de orice rau si am putut ajunge la finele anului.
  Anul 2011 – anul perfect de a-mi face noi prieteni, de a-mi implini noi vise, de a realiza ceva la care nici nu m-am gandit, de a deveni cu adevarat independenta si stapana pe viata mea…
  Ca in fiecare an, am inceput anul 2011 cu Serbarea de Revelion, aflandu-ma printre prietenii mei dragi de la Biserica “ Harul” din or. Sangerei. Apoi au urmat cele cateva saptamani ravnite de vacanta, cu multe peripetii, zapada din plin si pregatiri de sesiune. Chiar daca urmau examenele, nimic nu ma impiedica sa pierd in zadar clipele fericite acasa, alaturi de cei dragi…
  Iarasi cateva luni de invatatura, … pe unde mai dificil, pe unde foarte interesant, uneori cu o dorinta aprinsa de a studia, alteori doar cu gandul la faptul : “ Cand va lua sfarsit mai repede saptamana, luna si chiar anul de studii ? “ Toate lucrurile isi au un sfarsit, pentru ca nimic nu e vesnic pe pamant… Asa ca s-a finisat si primul an de studii universitare, cu o sesiune de vara foarte grea, dar rezultate imbucuratoare... Asa a luat sfasit si primul an la capitala, printre straini, departe de casa… Poate ca mi-a fost si greu, poate ca am plans, am suferit, m-am descurajat, dar tot bucuria si succesul le intrec pe toate. Zic aceasta pentru ca am reusit in multe si am depasit obstacolele din calea mea.
  Anul 2011 mi-a adus o vacanta de vis : o vara petrecuta la tabara cu cei mai ascultatori si mai dragi copii, o serbare nemaipomenita a celor 20 de ani cu cei mai super prieteni, o calatorie minunata cu familia la mare. Plus la acestea au fost si zile de munca, stres si chin, pentru ca cum se spune : “O zi de vara, hraneste un an..” JJ Iar mamica si taticu au fata harnicuta…
  Vara, mare, soare, nopti fierbinti, plimbari cu cei mai scumpi prieteni, si inca mii de lucruri frumoase s-au petrecut in viata mea… Chiar daca totul a trecut, totul s-a dus undeva departe, au ramas amintirile, implinirile si dezamagirile, bucuriile si tristetile, urcusurile si coborasurile...
  Ma bucur ca in 2011 i-am avut pe cei dragi alaturi, am petrecut alaturi de ei clipe de neuitat, serbari in familie, Sfintele Sarbatori de Pasti si de Craciun…
  Tot ce am facut in acest an, m-a facut sa cred ca eu pot mult mai mult, pentru ca fiecare zi am inceput-o cu noi forte, energie si buna dispozitie… Fiecare din cele 365 de zile a fost o enigma care cu ajutorul Domnului am descoperit-o si uite asa s-au scurs minutele, zilele, lunile. Asa se duc si anii, asa trece si viata noastra pe pamant…
  2011 l-am lasat in urma, dar in fata noastra avem un Nou An necunoscut – 2012! Domnul sa ne binecuvinteze sa trecem cu bine peste toate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu