Fiul lui Dumnezeu – un dar nemeritat pentru omenire

Cu 2000 mii de ani în urmă, Nașterea Domnului Isus Hristos a dat un impuls atît de puternic așteptării, încît din generație în generație această sărbătoare a ajuns la noi. Aşa putem explica de ce în fiecare an luna decembrie este cea mai aşteptată. Nu pentru că este finalul de an, ci pentru că vine Crăciunul. Oamenii devin mai buni, îşi amintesc de nevoile celorlalţi, dăruiesc mai multă dragoste și daruri. Bisericile devin neîncăpătoare, răsună colindele, toată lumea simte să facă ceva deosebit. Freamăt, emoție, pregătire, așteptare... 

Cei mai nerăbdători sunt bineînțeles copii, care înțeleg și simt Crăciunul pentru că se sărbătorește Nașterea unui Prunc. Dar noi, cei care L-am primit pe Isus în inimă cu ani de zile în urmă, Îl mai păstrăm încă într-o iesle?! Toate darurile noastre mai sunt încă nişte jucării nefolositoare pentru un Isus care a crescut?!

În noaptea sfîntă a Nașterii, pămîntul se oprise în loc. Pruncul adormise, iar pentru o clipă toată lumea rămase tăcută ascultînd suflarea lui Dumnezeu. Plinătatea dumnezeirii se odihnea în brațele Mariei. Gloria Celui Preaînalt umplea pămîntul. Cerul construise un pod. Îngerii cîntau slavă Pruncului. Păstorii din cîmpie vegheau turmele în tăcerea nopții. Magii și-au plecat genunchiul înaintea Pruncului să i se închine.

În noaptea Naşterii lui Isus văzduhul întreg şi tot pămîntul trebuie să se umple de cîntare, pentru că Se naşte Mîntuitorul. Și așa în versuri  de colindă, se cîntă mărturia pământească a păstorilor şi cea cerească a îngerilor, şi a stelei despre naşterea Regelui dreptăţii într-o iesle de dobitoace. 

Să-i dăm voie Lui să rămînă cu noi dincolo de decembrie şi El ne va da înţelepciunea de a trăi altfel. Să-i dăm voie lui Dumnezeu să viseze pentru noi şi vom primi binecuvîntarea de a trăi, în lumina Ieslei şi a Crucii, o viaţă care schimbă gustul lumii şi duce mai departe lumina în locurile umbrite de tristeţe.